În septembrie 1973, ca absolvent al Centrului de instrucţie al aviaţiei militare pentru trecerea pe avionul supersonic Bacău, împreună cu alţi patru colegi, păşesc mândru pe porţile R. 57 Av. V. M. Kogălniceanu, locul unde mi-am început şi terminat cariera de pilot pe avion supersonic. Spun „mândru” pentru că sunt dobrogean de aproximativ patru generaţii, la şuiete cu colegii „rămas” după retragerea Aureliană,  regimentul având misiunea să apere Dobrogea. Pe parcurs, după acumulări teoretice şi absolvirea Academiei Militare Generale, am reuşit să desluşesc ştiinţific de ce i se spunea „regiment de elită”. La îceput, credeam că acest apelativ dă drepturi mai speciale: altfel de mâncare, alt fel de echipare, alt fel de condiţii de trai etc. Dar acestea erau comune cu a celorlalte unităţi de aviaţie. Culmea ridicolului era că locuiam la o aruncătură de băţ de oraş, însă eram  obligaţi să locuim în comună.

Să revenim la esenţial! Deosebite erau misiunile de luptă ale acestui regiment. Plasat în zona de operaţii de sud-est, trebuia să intersecteze şi nimicească ţine aeriene pe căi îndepărtate de acces, iar aceste căi erau pe mare, precum şi descoperirea şi nimicirea prin vânătoare- bombardament a obiectivelor ( ţintelor) maritime. De aici vine deosebirea dintre pilotul care zboară deasupra uscatului şi a celor care au majoritatea misiunilor deasupra apei – zona lacustră plus mare. Deasupra mării, în procesul zborului, intervin noi factori în tehnica pilotajului, dar mai ales în comportamentul psihologic al pilotului. Ştii imediat că ai intrat deasupra mării, fără să te uiţi, după schimbarea „torsului motorului”. Aici reperele au dispărut. Orizontul se îneacă în apă. Dacă cedezi senzaţiilor psiho- fizice, uneori false, marea poate fi cer. Mai ales noaptea pe senin, aceasta e un cer splendid. Efectul de oglindă se manifestă şi ziua şi noaptea.
Sunt poveşti adevărate de „gura sobei”. Una însă are ceva aparte. În sprijinul pilotului care zbura pe mare şi până la 100- 120 Km de la mal, în caz de catapultare, acţiona o navă militară de mare viteză căreia îi trebuiau câteva ore să iasă din Portul Mangalia. Unde şi când găsea această navă pilotul catapultat? Mai târziu au apărut şi elicopterele, cât de cât specializate pentru aceste misiuni. Dar şi aici era cu cântec! Nu ştiu dacă piloţii sunt credincioşi, dar eu, fără să pierd timpul făcând cruci, „dă Doamne….” de multe ori am zis.
Am cunoştinţă de un singur caz de paraşutare pe mare. Lt. maj.  Berdei Cornel, dobrogean de Medgidia, având un incident de zbor la trageri reale în poligonul Cap Midia, a catapultat amerizând la aproximativ 300 m est-litoral. Era echipat cu costum de suprasarcină şi compensare, salopetă de protecţie, ghete de zbor. Acestea iau apă normal, iar evenimentul se petrecea în luna octombrie 1978. Cred că mare noroc a avut şi cu, pe atunci, cpt. de geniu Soroceanu Gheorghe, care  fără ezitare a sărit în apă şi l-a ajutat să ajungă la mal.Au fost doi oameni parcă făcuţi pentru astfel de situaţii. Aşadar, condiţiile deosebite din acest raion de zbor au creat şi oameni pe măsură.
În acea „epocă”, inamicul fiind destul de bine conturat- imperialismul-, iar doctrina militară naţională clară şi fermă, numai de apărare a ţării în cadrul alianţei politico- militare „Tratatul de la Varşovia”, Marea Neagră reprezenta un cap de pod favorabil unei invazii prin debarcări masive. În rest, tara era înconjurată numai de prieteni. Probabil datorită acestei situaţii regimentul a beneficiat de cele mai multe ori de tehnica de zbor şi radiolocaţie cea mai modernă pentru noi.
Prima rădăcină a acestei unităţi se află pe Aerodromul Pipera, când, în 5 aprilie 1951, se înfiinţează R. 14 Av. V., al cărui comandant  a fost numit lt.maj. Răican Aurel. Pe 21 mai 1951, regimentul se dislocă pe Aerodromul Ianca şi va fi primul dotat cu avioane reactive de tipul IAC- 17 şi IAC- 23. Zborul inaugural a fost pe 26 iunie 1951, excutat de comandantul acestuia, căpitan Răican Aurel la decolare şi avansat maior după aterizare. După o intensă activitate pe Aerodromul Ianca, pe 6 şi 7 iunie 1955, unitatea va fi redislocată definitiv pe Aerodromul M. Kogălniceanu, fiind dotată cu un nou tip de avion reactiv MIG-15. Pe acest aerodrom regimentul va fi înzestrat succesiv cu aparate de zbor MIG-17, 21, 23 şi 29. La data de …..regimentul de elită al aviaţiei româneşti este desfiinţat definitiv.

Nu am calitatea să apreciez în bine sau rău acest fapt, ci doar să constat că o bijuterie a tehnicii de aviaţie, MIG 29, a fost aruncată la gunoi deoarece facem parte dintr-o nouă alianţă politico-militară, în care locul şi rolul nostru nu-mi dau seama dacă-l ştie cineva.
Piloţii……? Cei mai mulţi s-au pensionat, chiar şi anticipat, iar puţinii rămaşi s-au mutat la puţinele regimente ce-au mai rămas prin ţară. La fel s-a întâmplat şi cu personalul tehnic şi cei de la radiolocaţie.
S-a organizat o festivitate la final, care a fost numită de cei mai mulţi „ÎNMORMÂNTARE”.

Cdr. r. Pavel Oţelea